RITUAL DE SACRALIZARE CU ULEIURI BIBLICE

Ritual de sacralizare a ființei prin ungere cu uleiuri biblice Acest ritual se adresează în special persoanelor care caută autenticitatea și amplificarea unor percepții rafinate. Uleiurile se încarcă cu idei – forță benefice (folosim aici cuvintele lui Iisus) și se aplică pe diverse zone ale corpului prin masarea acestora. Efectul este de transpunere într-o altă lume, foarte elevată, prin frecvența de vibrație foarte înaltă a uleiurilor aplicate. Ne simțim profund purificați și sacralizați, devenim ființe cu o conștiință superioară și cu percepții foarte rafinate din sfere înalte. Ritualul este ideal de realizat în cuplu, cei doi aplicându-l unul altuia. Această experiență aparte apropie foarte mult persoanele care și-l oferă reciproc, creând o intimitate, empatie și o stare de comuniune foarte elevată care poate deveni un model pentru cuplul respectiv. Efectul final este de relaxare profundă, comuniune cu propria esență, regăsire a unei stări arhetipale de sacru, respect de sine și respect pentru tot ceea ce există. Uleiurlei sunt: Uleiul de cedru – efecte: conferă claritatea minții, stimulează într-un mod armonios sistemul limfatic și nervii, conferă purificare și eliberare emoțională, conferă sentimentul de a ne simți protejați, starea de „a fi”, stimulează regiunea limbică a creierului și buna funcționare a glandei pineale. Uleiul de onycha – efecte: ridicarea frecvenței de vibrație – a fost folosită în ceremonii și ritualuri religioase, are proprietăți antiseptice și miros calmant. Uleiul de santal – efecte: ajută la oxigenarea țesuturilor, inclusiv a creierului, stimulează secreția de melatonină, conferă somn odihnitor. Uleiul de isop – efecte: stimulează creativitatea și meditația, ajută la eliberarea de adicții prin corectarea informației de la nivelul ADN-lui (prin frecvența de vibrație foarte înaltă pe care o are), ajută, în același fel, la ștergerea emoțiilor negative chiar la nivel celular. Uleiul de smirnă – efecte: conferă stare de siguranță, conturează identitatea persoanei, înlătură anxietatea, stresul si depresia, stimulează sistemul limbic („când inhalăm moleculele de ulei, acestea ajung în sediul central al sistemului limbic care gestionează informația stocată și toate experiențele noastre emoționale acumulate în timp.” Cartea „Uleiurile biblice tămăduitoare” de dr. David Stewart). Uleiul de chiparos – efecte: conferă starea de siguranță, calm și liniște, ajută la ameliorarea traumelor emoționale, înlătură furia, armonizează și înviorează. Uleiul de cistus (rose of Sharon) – efecte: liniștește durerea, are efect calmant. Uleiul de tămâie – efecte: este folosită pentru tratarea oricăror afecțiuni, antidepresiv, calmant, elevează conștiința, înlătură starea de singurătate, durerea sufletească, frica. Uleiul de mirt – efecte: purificare, întărește sufletul, calmează furia, elimină conflictele interioare. Ulei de cassia – efecte: conferă starea de bine, sentimentul de vindecare emoțională, stări de bucurie, veselie, fericire. Acest ritual este inspirat din terapiile elaborate de Garry Young, fondatorul Young Living, și din cartea Uleiurile biblice tămăduitoare de dr. David Stewart. Constă în folosirea kitului de uleiuri biblice de la Young Living, format din 10 uleiuri esențiale de cea mai înaltă calitate și puritate și aplicarea lor pe diverse zone ale corpului simultan cu încărcarea lor cu mesaje benefice. Beneficii: Purificare emoțională, elevarea conștiinței, reducerea stresului și anxietății, rafinarea percepției spirituale, relaxare profundă, echilibrare emoțională. Uleiuri Esențiale Folosite: 1. Cedru - Clarifică mintea, stimulează sistemul limfatic 2. Onycha - Ridică frecvența vibrațională 3. Sandalul - Oxigenează țesuturile, promovează somnul odihnitor 4. Isop - Stimulează creativitatea, ajută la eliberarea dependențelor 5. Smirnă - Reduce anxietatea, stresul, depresia 6. Chiparos - Oferă calm, ajută la vindecarea traumelor emoționale 7. Tămâie - Tratează diverse afecțiuni, ridică conștiința 8. Mirt - Purifică, calmează conflictele interioare 9. Cassia - Promovează bunăstarea emoțională și bucuria Recomandat pentru cupluri. Creează intimitate și o stare ridicată de comuniune.

CUM NE GASESTI

Program

Luni-Joi: 10:00-20:00
Vineri: 10:00-16:00
Sâmbătă: 10:00-20:00
Duminică: 12:00-18:00